Dacă ești tânăr pe piața muncii în România probabil că ți se pare normal să ai o creștere salarială anuală iar în momentul când nu îți mai convine ceva la serviciul actual să îl schimbi pentru că oricând găsești ceva care să ți se potrivească. Probabil toți până în 30 – 35 de ani cunosc doar această lume. Criza din 2007 – 2009 și tăierile salariale de la începutul lui 2009 au fost complet uitate. Inflația din anii 90 cu 2 cifre și dobânzile la credite de peste 100% au fost și ele uitate. Doar cei care au citit ceva istorie sau educație financiară știu de evoluția ciclică a economiei. Singurul lucru constant în economie este schimbarea perpetuă 🙂 .
Eu cred că este o lecție de învățat aici și că putem să ne pregătim pentru următoarea criză astfel încât să nu ne ea pe nepregătite.
Ce să faci acum ? (în perioada de creștere economică).
Este perioada în care oamenii sunt la mare căutare iar angajatorii sunt dispuși să plătească salarii mai mari. Acum este momentul să negociezi salariul sau să găsești un alt job care e mai bine plătit sau îți place mai mult. Nu te lăsa amăgit de promisiunea că la anul… S-ar putea ca la anul să fie deja criză și să fii mulțumit dacă îți vei putea păstra serviciul. Dacă ai posibilitatea să primești de la angajator ceva cursuri de formare sau alte bonusuri, acum e momentul să el iei, nu vor fi totdeauna.
Referitor la stilul de viață acum nu este timpul pentru extra cheltuieli. Pentru că toată lumea câștigă mai mult există mulți bani în piață iar toate lucrurile sunt mai scumpe decât ar trebui. Da știu, acum ai și tu bani și ai vrea să schimbi mașina aia veche și să iei un televizor nou cu diagonala de 2 metri. Dar mai ai puțină răbdare, încă nu a venit momentul tău. Acum e momentul când trebuie să maximizezi veniturile. Chiar, deși sună ciudat, acum ar trebui să schimbi casa cu una mai mică. Casele sunt scumpe și diferența pe care o vei câștiga va fi mare.
Investițiile bune sunt destul de greu de găsit mai ales în aceste perioade de final de ciclu economic. Acțiunile sunt scumpe și posibilitățile de creștere viitoare sunt limitate. Dacă tu pui bani de-o parte într-un fond index și nu îți pasă ce se întâmplă cu bursa este perfect. Pentru cei care caută mai multă acțiune și vor să investească activ acum ar fi momentul să cumpere bonduri sau titluri de stat sau chiar depozite bancare chiar dacă probabil raportat la inflație ieși pe minus. Cea mai bună investiție la care sigur câștigi este să plătești creditele, chiar și cel de casă.
Investițiile în imobiliare sunt destul de dificile acum. O nișă care ar putea fi exploatată acum ar fi de cumpărat o casă într-o stare jalnică și de cosmetizat. În perioadele în care toată lumea are bani oamenii sunt dispuși să plătească zeci de mii de euro în plus pentru o casă care arată bine.
Ce vei face în perioada de criză ?
În primul rând vei fi mult mai relaxat. Fără credite de consum și cu ceva rate plătite înainte la casă. În timp ce ceilalți vor tremura pentru jobul lor tu, fiind mai relaxat, vei avea șanse mai mari de a-l păstra. Chiar dacă vei rămâne câteva luni fără servici vei fi mult mai pregătit pentru asta.
Acum e momentul să cumperi casă sau să treci la o casă mai mare dacă chiar ai nevoie. Cine își aduce aminte criza din 2009 știe că prețurile au scăzut cu 50%. În SUA au scăzut și cu 75%. Dacă vrei să treci la o casă mai mare nu contează că vei vinde casa ta în pierdere pentru că vei câștiga mult mai mult din ieftinirea casei mai scumpe.
La fel, este momentul ideal să îți cumperi o mașină aproape nouă de la cineva care a cumpărat-o cu mulți bani când câștiga mult iar acum nu își mai permite să plătească ratele. Sună cinic dar informația este disponibilă tuturor și suntem responsabili pentru alegerile pe care le facem în viață. Dacă vrei să faci excursia vieții, acum o poți cumpăra la preț redus. Practic totul este la reducere în perioadele de criză.
Acum știi și tu iar criza care este cu 10 ani mai aproape nu te va găsi nepregătit.